Comisia Europeană a propus ieri un nou regulament temporar de urgență, utilizând Articolul 122, pentru accelerarea utilizării surselor de energie regenerabilă. Este încă un pas pe care Europa îl face pentru pune capăt dependenței sale de combustibilii fosili din Rusia. Propunerea Comisiei recunoaște instalațiile de energie regenerabilă ca fiind de interes public major, susține utilizarea pompelor de căldură și retehnologizarea centralelor energetice ecologice.
Regulamentul prevede accelerarea procedurilor de obținere a autorizațiilor pentru proiectele care implică energia regenerabilă prin măsuri cu aplicare imediată. Comisia propune, spre exemplu, un termen de maximum o lună pentru procedura de autorizare a echipamentelor de energie solară, a conexiunilor la rețea și de înmagazinare a energiei pentru echipamentele care nu sunt instalate pe un teren natural. Propunerea de regulament scutește, de asemenea, aceste instalații de la obligația de a efectua anumite evaluări de mediu.
Salut decizia Comisiei Europene și subliniez că, în paralel, în Comisia ITRE, pe care o conduc în Parlamentul European, lucrăm la Directivele RED III și RED IV, care includ propunerea Comisiei. Luând în considerare criza pe care o traversăm și prețul ridicat al energiei, procedurile de autorizare semnificativ mai rapide vor accelera ritmul de instalare a echipamentelor pentru producerea energiei regenerabile la prețuri accesibile.
În cel mai scurt timp posibil, Comisia ITRE și Parlamentul European se vor reuni cu miniștrii Energiei din UE pentru a adopta cel mai bun text legislativ care să permită statelor membre să instaleze cât mai rapid capacități de producție sigure și durabile din surse regenerabile.
Atenție! România nu poate să facă niciun pas în lateral de la acest drum pe care a pornit Europa. Din păcate, deocamdată țara noastră nu a dovedit o mare eficiență în scurtarea termenelor și simplificarea procedurilor pentru instalarea capacităților regenerabile, fie că vorbim despre energia solară, eoliană, hidro sau geotermală. Odată ce Regulamentul Comisiei va intra în vigoare la nivel european, va trebui să schimbăm abordarea și să facem mai mult pentru protejarea cetățenilor, a industriei și a mediului înconjurător.
Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European