Galaţiul are șansa de a deveni “hydrogen valley” a Uniunii Europene. Până la jumătatea acestui an, România ar putea avea prima strategie privind dezvoltarea producţiei de hidrogen pe plan local. Avem multe zone în țară cu potenţial de dezvoltare, dar şi investitori care au înțeles importanța decarbonizării și susținerii surselor alternative de combustibil. Producția de hidrogen verde trebuie prioritizată în acele zone în care nevoile de consum ale industriei sunt cele mai mari. Am onorat cu plăcere invitația Ziarului Financiar la evenimentul „GALAŢI GREEN VALLEY – New Investments Hub for the future”, care a avut loc astăzi, la Galați. Împreună cu colegul meu din Comisia ITRE, Dan Nica, liderii europeni și naționali ai Liberty Steel și autoritățile locale am avut o dezbatere foarte eficientă pe marginea oportunității investițiilor în energii curate, regenerabile, care să ne ajute în obiectivul nostru: zero emisii de carbon și un dialog pragmatic despre politica industrială a României.