Am avut plăcerea să mă întâlnesc, astăzi, în Parlamentul European, cu ministrul Energiei din Republica Moldova, Victor Parlicov, vicepreședintele Comisiei pentru Mediu și Dezvoltare Regională din Parlamentul Republicii Moldova, Ina Coșeru, și Mariana Cușmir, membru în aceeași Comisie.
Am discutat despre problemele curente și despre demersurile pe care le-am făcut pentru asigurarea independenței energetice a Republicii Moldova față de Federația Rusă. UE și România au depus toate eforturile ca Moldova să treacă peste criza energetică și să reziste în fața războiului hibrid declanșat de Kremlin, care utilizează gazul ca instrument de șantaj. Suntem și vom fi alături de Republica Moldova. Vom face tot posibilul ca cetățenii să resimtă cât mai puțin din efectele șantajului rus. Este vital să creștem independența energetică și să găsim cât mai multe soluții alternative la gazul rusesc.
Ca Președinte al Comsiei ITRE din Parlamentul European voi face toate demersurile și voi folosi toate pârghiile instituționale pentru a susține obiectivele Republicii Moldova atât în fața Comisiei Europene, cât și în forurile politice din cadrul Uniunii.
Sunt încrezător că vom reuși!