M-am alăturat delegației Parlamentului European la COP28 în Dubai pentru întâlnirea cu reprezentanții UE la COP, comisarul european pentru Acțiune Climatică, Wopke Hoekstra, și ministrul spaniol pentru Tranziție Ecologică, Teresa Ribera Rodríguez. Este momentul ca Uniunea Europeană, prin politicile sale curajoase și realiste, să devină sursă de inspirație pentru întreaga lume.
Contribuția Europei la rezultatul COP28 trebuie să fie ambițioasă, cu obiective clare pentru eliminarea combustibililor fosili, creșterea utilizării surselor de energie regenerabilă și investiții solide în infrastructură și tehnologie care să permită utilizarea surselor regenerabile.
Este important să lucrăm împreună pentru un viitor sustenabil și pentru a consolida poziția UE ca lider al eforturilor globale pentru combaterea schimbărilor climatice.
Delegația Parlamentului European la COP28 s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri și asociațiile de business din Europa, prezente la Summit.
Este foarte important ca vocea industriei europene să fie ascultată în eforturile noastre comune pentru combaterea schimbărilor climatice. Industria trebuie să devină un partener și mai important în implementarea agendei pentru lupta împotriva schimbărilor climatice și a transformării sistemelor noastre de energie, transport sau agricultură.
Prin dialog, inovație și investiții durabile vom găsi soluții eficiente pentru o lume mai ecologică, mai sănătoasă și mai sigură pentru generațiile viitoare.