Eurodeputatul liberal, Cristian Buşoi, membru al Comisiei pentru Piaţă Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European, se pronunţă, din nou, pentru aplicarea de penalităţi autorităţilor centrale şi locale rău platnice. În cadrul unei dezbateri cu reprezentanţii parlamentelor naţionale pe marginea propunerii de directivă privind plăţile întârziate, europarlamentarul liberal a afirmat că este normal ca toate părţile implicate într-un proces de plată să fie supuse aceloraşi reguli. „Firmele private, fie ele întreprinderi mici şi mijlocii sau mari companii, sunt obligate sa plătească la timp dările către stat şi dacă nu o fac suportă riscurile unor penalizări sau executări silite. Cred cu tărie că şi statul, prin autorităţile publice, trebuie să îşi plătească la timp datoriile către firmele private care fac diverse prestaţii pentru stat.” În privinţa detaliilor tehnice, Cristian Buşoi, pledează pentru un termen relativ scurt de achitare a datoriilor restante, iar în caz contrar este de acord cu aplicarea de penalităţi importante. „Susţin perioada de 30 de zile ca termen maxim de plată a facturilor. În cazuri excepţionale, în care cele doua părţi cad de acord prin contract, acest termen poate fi prelungit, dar în nici un caz mai mult de 60 de zile. Susţin penalitatea de 5% din prima zi de întârziere care apoi ar trebui sa crească progresiv pentru că nu e acelaşi lucru dacă o autoritate publică întârzie plata câteva zile sau câteva luni.” La dezbaterea de marţi din comisia IMCO au participat deputaţii europeni, dar şi parlamentari din legislativele naţionale din România, Austria, Belgia, Cehia, Irlanda, Germania, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Marea Britanie. Comisia Europeana a propus anul trecut introducerea de penalităţi pentru autorităţile publice rău platnice, iar noua reglementare urmează să se aplice fără condiţionare în toate statele membre. Dacă nici după aplicarea penalităţilor, respectivele autorităţi publice nu îşi achită datoriile către furnizori, propunerea comisiei merge până la executarea silită. Propunerea de directivă urmează să fie votată de Parlamentul European în sesiunea din mai, apoi va intra în dezbaterea Consiliului. Directiva europeană urmează să intre imediat in vigoare, dacă votul din Consiliu va fi favorabil. Detalii