Delegaţia oficială a Parlamentului European care a participat la cea de-a doua reuniune oficială a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Ucraina.
Pentru România, situaţia Ucrainei este extrem de importantă şi este esenţial să reuşească reforma justitiţiei, construirea unui stat de drept, modernizarea economiei prin adoptarea unei legislaţii europene privind competiţia, achiziţiile publice, proprietatea intelectuală, dar mai ales să se găsească o rezolvare a conflictului din Estul Ucrainei.
Am avut dezbateri foarte interesante cu parlamentarii din Rada (Parlamentul) Ucrainei, cu oficiali europeni, cu decidenţi din domeniul justiţiei. Premierul Yatsenyuk ne-a prezentat câteva dintre reformele pe care le întreprinde şi l-am simţit extrem de hotărât să facă orice efort, oricât de nepopular ar fi pe termen scurt, pentru ca Ucraina să rămână pe direcţia europeană.
Preşedintele Poroshenko mi-a produs o puternică impresie, nu doar pentru că mi-a adresat câteva cuvinte în limba română, dar mai ales pentru că a avut o atitudine extrem de deschisă, reafirmând convingerea puternică în susţinerea parteneriatului solid între Ucraina, Uniunea Europeană şi SUA.