Cristian Bușoi a avut o intervenție telefonică, joi, la România TV. El a vorbit despre cererea PNL ca alegerile locale să fie în două tururi. După respingerea premierului Dacian Cioloș, liberalul vede puține șanse ca alegerile locale să fie în două tururi.
"Colegii mei au introdus un amendament în care au cerut două tururi. S-a respins în Parlament, pentru că nu aveam majoritate. Aveam de ales să votăm împotriva unui întreg Cod Electoral, care conține și multe alte lucruri bune. Am decis să votăm acel Cod Electoral, spunând că ne-am fi dorit ca alegerile să fie din două tururi", a declarat Cristian Buşoi, care adaugă că "sunt șanse minime să se mai schimbe ceva. Ne pregătim să câștigăm alegerile locale dintr-un tur".
sursa: dcnews.ro