Europarlamentarul Cristian Bușoi invitat, a comentat discursul susținut de Klaus Iohannis la Munchen
Acesta a susținut că președintele Klaus Iohannis a încheiat discursul din cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen cu un lucru foarte important și anume că parteneriatul dintre Uniunea Europeană și NATO este cel mai important garant al securității.
„Suntem parte a acestei mari familii de securitate la nivel planetar, NATO. Faptul că România are un parteneriat strategic cu SUA, faptul că există acest parteneriat care se transpune inclusiv prin scutul de la Deveselu, sunt pentru România garanții că nu va fi lăsată singură niciodată în fața unor amenințări. Oricum amenințările nu vor avea efect așa cum, din păcate, au efect în cazul altor state din imediata apropiere, iar Ucraina este cel mai dureros ecemplu”, a spus Cristian Bușoi.
Despre afirmația făcută de președintele Iohannis la Munchen legată de faptul că de acum înainte Uniunea Europeană este nevoită să se concentreze mai mult pe apărare și mai puțin pe extindere, europarlamentarul Cristian Bușoi a spus că într-adevăr extinderea e puțin probabilă în această perioadă.
”Croația este ultimul stat care a intrat în Uniunea Europeană și, din păcate, nu există perspective clare pentru celelalte țări care au deja statutul de țară candidat. O țară foarte importantă pentru România care aspiră la rolul de membră UE este Republica Moldova”, a spus Bușoi.
Potrivit lui Cristian Bușoi, UE se află în acest moment într-o periadă de reflecție și de consolidare a ceea ce există deja, de îmbunătățire a acțiunii și a funcționării instituțiilor europene, potrivit unor surse citate de Antena3.ro
Sursa: psnews.ro