'Uniunea nu a murit, însă se află acum la răscruce de drumuri: ori merge spre unitate, ori spre desfiinţare. Liderii politici de la nivelul UE nu se mai pot adânci în consilii şi reuniuni de urgenţă. (…) Liderii UE trebuie să le arate cetăţenilor că sunt prezenţi, că sunt hotărâţi să ţină Europa unită, trebuie să le garanteze cetăţenilor stabilitate şi, poate cel mai important, trebuie să îşi asculte cetăţenii. Dacă liderii UE nu vor reuşi să comunice cu propriii cetăţeni, vor fi cu siguranţă şi alte exit-uri', susţine Cristian Buşoi, într-un comunicat.
Europarlamentarul adaugă că Brexit 'este un moment pe care partidele extremiste din UE îl vor exploata la maximum'.
'Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni că, după criza economică şi criza imigranţilor, cetăţenii europeni nu mai au încredere în UE. Iar votul britanicilor este un semnal pentru cât de rău este percepută UE', afirmă Buşoi.
El adaugă că 'britanicii aveau de câştigat de la UE fonduri pentru cercetare, pentru agricultură, pentru educaţie şi sănătate şi, totuşi, aveau impresia că UK pierde, nu câştigă, iar votul a fost în consecinţă'.
Reacţia Bruxelles-ului faţă de Brexit a fost 'ezitantă şi lipsită de vigoare', chiar dacă 'Marea Britanie a strâns cu uşa Uniunea Europeană', susţine Buşoi. 'Dacă liderii europeni ar fi avut într-adevăr conştiinţa unui proiect politic comun ar fi folosit ezitările şi populismele politicienilor britanici pentru a arăta vigoare şi unitate. Tabăra pro-Brexit a făcut o campanie pur şi simplu mincinoasă, care a exploatat fricile britanicilor. La acest tip de abordare UE a răspuns cu laşitate, vorbind doar despre un statut privilegiat al UK în UE', afirmă europarlamentarul.
În opinia sa, 'Brexitul este urmarea populismului şi a demagogiei cântate de politicieni din toată UE'. 'Din acest punct de vedere nu există nicio diferenţă între David Cameron şi Nigel Farage. Amândoi au apelat la acelaşi gen de populism şi aceeaşi demagogie care a dus aici. Acesta este rezultatul discursului populist, demagogic, al liderilor europeni pe care îl trăim şi noi în România, prin mesajele populiste anti-sistem sau anti-politică. Cea mai bună cale de a schimba un sistem este din interior. Vrei să schimbi politica, intri în politică. Vrei să schimbi UE, vii cu soluţii la funcţionarea UE', conchide Buşoi.