Am început negocierile pentru EU4Health, cel mai ambițios Program de Sănătate din istoria UE, cu cel mai mare buget: 5,1 miliarde de euro. Am încredere că negocierile cu Consiliul UE se vor încheia până la finalul acestui an, iar Programul va intra în vigoare din ianuarie 2021.
EU4Health – pentru care sunt principalul negociator din partea Parlamentului European – este cea mai puternică armă pe care o avem împotriva pandemiei COVID-19, dar și pentru lupta împotriva cancerului și a bolilor cardiovasculare, principalele cauze de deces din Uniunea Europeană.
Tot cu ajutorul Programului de Sănătate vom reuși să grăbim digitalizarea sistemelor de sănătate din România și celelelate state membre UE și să creăm Registrul European al Pacienților. Screening-ul, prevenirea bolilor și vaccinarea sunt alte instrumente importante pentru sănătate, care vor fi finanțate din EU4Health.