Cristian Buşoi, europarlamentar PNL, membru al Comisiei pentru Piaţă Internă şi Protecţia Consumatorului, raportorul Grupului ALDE pentru Directiva privind serviciul universal şi drepturile utilizatorilor, a declarat : „Directiva va asigura o mai bună protecţie a drepturilor consumatorilor în sfera comunicaţiilor electronice. Portabilitatea numerelor, în sensul în care consumatorul trebuie să poată să îşi schimbe operatorul într-o singură zi, protecţia datelor personale şi securitatea în telecomunicaţii sunt exemple de îmbunătăţiri aduse de această directivă.
Sunt foarte mulţumit de amendamentele pe care le-am înaintat şi care au fost adoptate în legătură cu numărul de urgenţă 112. După ce această directivă va fi adoptată, statele membre vor trebui să facă eforturi de a informa cetăţenii în legătură cu utilizarea numărului de urgenţă 112. Numărul 112 va fi disponibil pe tot teritoriul Uniunii Europene, iar statele membre vor trebui să implementeze un sistem de identificare a localizării apelantului.