La AERONAUTICS Conference, împreună cu colegii mei Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi și Marian – Jean Marinescu, coordonator al Grupului PPE în Comisia Transporturi din Parlamentul European.
Evenimentul ne-a adus față în față cu industria aeronautică la o discuție onestă despre redresarea industriei aviatice după pandemie și atingerea neutralității climatice, cunoscut fiind faptul că emisiile directe generate de aviație reprezintă aproximativ 3 % din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră ale UE și peste 2 % din emisiile globale.
Investițiile pentru reducerea emisiilor sunt o prioritate pentru majoritatea companiilor din domeniul aviației, dar acestea au nevoie și de sprijinul nostru legislativ și guvernamental. Comisia și Parlamentul European trebuie să lucreze umăr la umăr cu industria pentru a crea cadrul solid care să stimuleze investițiile în sector, pentru ca oferta și cererea de combustibili alternativi durabili, cum ar fi biocombustibilii și electrocombustibilii, folosiți de aparatele de zbor să crească.