Pe măsură ce luptăm cu criza energetică actuală, punem bazele unui sistem energetic mai curat și mai modern, care ne va fi de folos în anii următori. Aceasta a fost concluzia dezbaterii dintre comisarul pentru Energie, Kadri Simson, directorul general al DG Ener, Ditte Juul Jørgensen, și membrii Comisiei ITRE, pe care am condus-o în această seară în Parlamentul European.
Comisarul pentru Energie ne-a prezentat măsurile pe care Comisia Europeană le-a propus pentru depășirea crizei energetice și protejarea cetățenilor și companiilor în fața avalanșei creșterii prețurilor. Achizițiile comune de gaze și stabilirea unui nou indicator de preț, altul decât TTF, se află printre principalele propuneri ale Comisiei.
Am discutat cu comisarul european și despre normele de solidaritate și despre un mecanism de alocare, în caz de urgență, care va determina modul în care este distribuit gazul și la ce preț.
Creșterea eficienței energetice și Planul de acțiune pentru digitalizarea energiei au fost alte punct importante pe agenda dezbaterilor.
E drept că prețurile la energie au scăzut comparativ cu luna august. A fost posibil după o serie de măsuri pe care comisia ITRE le-a solicitat și le-a promovat, precum stocarea gazelor, supraimpozitatea profitului foarte mare al companiilor, renegocierile cu furnizorii vechi și atragerea unora noi. Nu trebuie să pierdem din vedere însă că sezonul rece încă nu a început, iar noi nu ne permitem să facem niciun pas înapoi de pe drumul pe care am pornit.
UE nu se mai poate baza pe furnizori și rute unice de aprovizionare. În ciuda contextului sumbru, drumul pe care am pornit acum ne va duce către independență energetică și creștere economică.