Particip astăzi la “Conference of the Parliamentary Intelligence-Security Forum”, un eveniment extrem de important, cu experți de top, care se desfășoară în Parlamentul de la Budapesta.
Printre speakerii de la eveniment se numără: congresman-ul Robert Pittenger, președintele Forumului Parlamentar de Intelligence -Securitate, dr. Steve Bennett, directorul Global Government Practice la SAS și fost director al Centrului Național de Integrare a Biosupravegherii din SUA, Péter Szijjártó, ministrul pentru Afaceri Externe și Comerț din Ungaria, László Kövér, președintele Parlamentului din Ungaria. Discutăm despre un viitor mai sigur și despre cum putem face față provocărilor de securitate din ce în ce mai mari.
În calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie am prezentat, în cadrul dezbaterilor, Strategia UE pentru digitalizare cu un puternic accent pe cybersecurity.
Prin implementarea strategiei europene privind cybersecuritatea, funcționarea mai bună a Agenției de Cybersecuritate ENISA, revizuirea directivei NIS2 și prin pornirea Centrului de competențe în materie de securitate cibernetică de la Bucuresti, UE este hotărâtă să contribuie eficient la protejarea cetățenilor, a instituțiilor publice și a companiilor.