Gogoașa umflată cu care tot umblă domnul Dragnea pe la toate televiziunile, pozând în victimă inocentă, conform căreia PNL sau preşedintele Iohannis ar încerca să schimbe forţat guvernarea PSD, câştigată în alegeri cinstite, este o manipulare pesedistă grandioasă.
Preşedintele Iohannis a respectat de trei ori majoritatea pe care PSD-ALDE a câştigat-o, nu cinstit, cum chicoteşte dl Dragnea, ci printr-o escrocherie. Exemplul cel mai clar este promisiunea mincinoasă a creşterii salariilor cu 25%, salarii pe care apoi PSD nu doar că nu le-au crescut, ba le-a și ciopărțit din nepricepere și prostie.
Președintele a cerut demisia premierului după ce guvernul Dragnea-Dăncilă a transformat politica externă într-o coterie politică a şefului PSD în care orice se poate spune, oricând, oricum, ca să apară domnul Dragnea bine în lume, după ce guvernarea Dragnea-Dăncilă a dat cu echilibrul bugetar de toţi pereţii.
Ideea că preşedintele rău abuzează bieţii pesedei buni şi competenţi, care trudesc să asigure guvernarea, nu o mai crede nimeni. Iar când se ruga de preşedinte să respecte majoritatea, după ce îşi picase al doilea guvern, domnul Dragnea nu a spus nici că se va amesteca în politica externă, nici că o să-şi bage mâinile în Pilonul 2, nici că o să facă un haos în Sănătate, ba dimpotrivă nu avea decât promisiuni bune și corecte.
Sar pesediștii în sus că-s atacați dur de PNL, în frunte cu dna Firea, „Primarul General al României”, mai vioaie și mai aprigă ca niciodată, după doi ani în care a produs o revoluție în trafic de-o suportăm cu toții ore în șir blocați în mașini în București. Dar adevărul este că rea intenția și nepriceperea de care a dat dovadă PSD guvernând în ultimii doi ani nu au egal.
Tot ce poate face şi trebuie să facă PNL este să stea lângă preşedintele Iohannis, să câştige alegerile şi să construiască cu răbdare o nouă majoritate în Parlament, cu care să schimbe guvernul Dragnea pe calea normală a moțiunii de cenzură.
Cristian Bușoi,
Vicepreședinte PNL