Sunt 35 de oameni pe lista de așteptare pentru transplant pulmonar, care pot fi salvați și care trebuie salvați; ca să dăm un semnal că înțelegem ceva ca stat, ca instituții și, în primul rând, ca oameni, din cazul Călin Farcaș. Dosarele lor trebuie analizate cu celeritate pentru ca pacienții să poată fi orientați către operații în străinătate.
România trebuie să doneze la Eurotransplant și, din păcate, acum, nu donează nici pe departe suficient.
Ca președinte al CNAS și ca europarlamentar am avut ocazia să discut cu responsabili din străinătate, inclusiv cu cei din Austria, în domeniul transplantului, iar recomandarea tuturor a fost ca România să participe cu donații, pentru a beneficia de transplant. Există, așadar, foarte clar, o solicitare ca România să onoreze, ca toate țările europene, de altfel, nevoia de transplanturi, pentru a beneficia de operații.
România acum nu donează, fie din cauză că oamenii nu au încredere în sistemul medical și atunci sunt mai puțin dispuși să se implice, fie din cauza mentalității și a reticenței privind donarea organelor celor decedați.
Pentru a încuraja donațiile trebuie rezolvată problema lipsei încrederii în sistem, mai ales în ceea ce privește transparența criteriilor în funcție de care se repartizează donațiile. Numărul donatorilor decedați este încă mic raportat la nevoia de a salva vieți și acest număr tot scade în ultimii ani. Este un semnal clar că soluția trebuie să pornească de aici.
Modificarea legislației care vizează posibilitatea finanțării transplantului în străinătate de către stat, operată de ministerului Sănătății este utilă, dar nu suficientă.
Ministerul Sănătății trebuie să înceapă un dialog și o colaborare mult mai aplicată cu Eurotransplant și cu diverse instituții similare din alte țări. Trebuie, de asemenea, să înceapă o campanie de conștientizare a românilor despre nevoia de donare de organe și să se asigure că în România transplantul se face după criterii transparente și corecte.
Cristian Bușoi, Vicepreședinte Sănătate, Muncă, Familie și Protecție Socială