4 români mor în fiecare oră din cauza unei boli asociate fumatului. În Europa, 700 de mii de oameni își pierd viața, anual, din același motiv, iar la nivel mondial cifra se ridică la 8 milioane de persoane. În Parlamentul European, am atras astăzi atenția asupra acestor cifre la evenimentul “Europa protejată de consumul de tutun și fumul de țigară”, pe care l-am organizat împreună cu colega mea Rosa Estaràs Ferragut.
Consumul de tutun și expunerea la fumul de țigară nu dăunează însă doar vieții, ci și economiei. 24 de miliarde de lei risipește România, anual, pentru îngrijirile și concediile medicale ale celor care consumă tutun și din cauza deceselor premature.
Chiar dacă mecanismele legislative au început să controleze consumul, industria se reinventează pe zi ce trece, grupul cel mai vizat fiind tinerii, tot mai atrași de dispozitivele electronice care încălzesc tutunul. De aceea cred că Directiva europeană privind tutunul trebuie revizuită, iar scopul meu este să organizez un grup de lucru care să lucreze la acest obiectiv, în Parlamentul European.
Cristian Bușoi, vicepreședinte al Comisie de Sănătate din Parlamentul European