Guvernul PSD nu reușește să se închidă cu bugetul. Motivul pentru care nu au, nici până acum, un buget finalizat este că nu reușesc să găsească surse de venituri credibile și cât de cât sustenabile, în raport cu promisiuni enorme pe care le-au făcut, în condițiile în care investițiile publice, pe 2019, sunt prognozate a fi aproape de zero, lucru extrem de grav!
Pare că ar exista un singur câștigător al măsurilor de ieri: grupul celor care au avut de profitat de pe urma speculațiilor pe căderea bursei și merită investigat cine a avut de câștigat.
România nu are buget pentru că, cu bună știință, PSD a promis ceva ce știa că nu se poate realiza, iar acum, din disperare, caută să ia bani de peste tot de unde se poate, într-un fel de acțiune heirupistă, cu multiple efecte negative.
Noile taxe și impozite nu sunt însă aproape deloc neașteptate: suntem exact acolo unde NU trebuia să ajungem. Am ajuns aici după 2 ani în care guvernul a cheltuit mult mai mult decât trebuia, pe creșteri de venituri populiste, fără să investească nimic pentru a consolida economia.
Efectul măsurilor de ieri este dezastruos pentru economia reale și reduce dorința de investiții de două ori: 1.din cauza instabilității fiscale și 2.din cauză că firmele percep aceste măsuri ca o prigoană împotriva lor. Din prostie și foame de bani, Guvernul lovește în singura sursa reală de venituri la bugetul de stat: economia privată.
Taxa pe bănci va afecta creditarea și va bloca piața, fiind nevoite să crească comisioanele la cetățeni; companiile din zona de energie electrică afectate de taxa de 3% din cifra de afaceri vor genera creșteri de preț ce vor fi resimțite tot de consumatori; taxele din zona comunicațiilor se vor răsfrânge, de asemenea, asupra tarifelor pe care tot românii le vor plăti. Se va genera astfel un nou val de scumpiri și un blocaj extins într-o economie care se confruntă deja cu inflație. Cei mai afectați vor fi tocmai cei care au fost păcaliți și au votat actuala guvernare.
Cristian Bușoi,
Vicepreședinte PNL