Importul paralel de medicamente din UE, o soluție la lipsurile cu care se confruntă pacienții români. Criza Euthyrox, similară cu criza imunoglobulinei în 2017-2018. României îi lipsește mereu o pârghie de alimentare a pieței.
Criza coronavirus este un dublu test pentru Uniunea Europeană din punct de vedere al nevoii de a dovedi solidaritate între statele membre pentru alimentarea cu bunuri a cetățenilor și din punct de vedere al necesității protejării circuitelor comerciale europene. Acesta a fost și recomandarea Comisiei Europene în ceea ce privește asigurarea circulației bunurilor în Uniunea Europeană.
În acest context, mecanismul de import paralel de medicamente reprezintă o soluție de alimentare a pieței naționale și de rezolvarea a lipsei unor medicamente, cum este în aceste zile cazul Euthyrox.
Trebuie reamintit că într-o situație similară cu criza de acum a Euthyrox, și anume situația din 2017-2018, care a vizat deficitul de imunoglobulină, s-a discutat soluția importului paralel și propunerea ca medicamentele importate pe această cale să aibă statut similar de compensare cu medicamentele importate direct sau cu autorizație de nevoi speciale.
Cum problema lipsei medicamentelor se repetă, afectând grav pacienții, este necesară susținerea tuturor soluțiilor de alimentare a pieței și a pacienților români, iar simplificarea procedurii de acordare a autorizațiilor de import paralel este o pârghie utilă, reclamată tot mai mult de actorii din piață.
În același timp, dacă interzicerea temporară a exportului de medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale care au legătură cu prevenirea și tratarea infecției cu SARS-COV-2 este o măsură firească în actualul context european, este deopotrivă important ca statele să facă eforturi pentru a păstra funcționale circuitele comerciale din interiorul Uniunii.
Cred că pe lângă acțiunile urgente și măsurile majore pe care ministerul Sănătății trebuie să ia acum prioritar pentru gestionarea situației din teren, situație generată de criza coronavirus, ar fi util ca în săptămânile următoare să pornească un dialog în profunzime cu actorii din piață astfel încât să se găsească cele mai bune soluții pentru pacienții români.