În Parlamentul European a avut loc marți, 20 ianuarie 2015, dezbaterea “Understanding research involving animals and alternatives” (”Să înțelegem implicaţiile cercetării ştiinţifice pe animale şi alternativele acesteia”), organizată de eurodeputații Cristian Bușoi și Vicky Ford, în cooperare cu Federația Academiilor de Medicină din Europa (FEAM). La discuții au luat parte personalități de marcă din domeniul medicinei și cercetării precum prof. Dermot Kelleher, decanul FEAM, prof. Roger Lemon – Universitatea Colegiu din Londra, prof. Stefan Treue – Facultatea pentru Neurofizică, Biofizică și Bioștiință Moleculară (Germania), prof. Stefan Constantinescu – Centrul Ludwig Cancer Research (Belgium), prof. Silvio Garattini și Mario Negri – Institutul pentru Cercetare Farmacologică (Italia).
În cadrul dezbaterii, eurodeputatul PNL Cristian Bușoi a declarat: “ În UE există cadrul legislativ adecvat, care promovează standarde etice privind cercetarea pe animale. Această legislație include obligativitatea de a folosi metode alternative atunci când este posibil și obligația unei pregătiri adecvate și avizate pentru cei care fac cercetare. Dezvoltarea metodelor alternative la utilizarea animalelor în cercetare, cum ar fi folosirea modelelor de celule umane și modelare pe calculator, continuă să progreseze, iar sectorul bioștiințific trebuie să încurajeze această direcție. Cu toate acestea, metodele alternative nu sunt în măsură, cel puțin în acest moment, să înlocuiască, pe deplin, folosirea animalelor. Pentru multe boli, și mă refer aici în special la cele complexe, precum cancerul, bolile cardiovasculare sau diabetul, care afectează mai multe organe, trebuie să înțelegem modul în care interacționează întreg organismul, ceea ce face ca cercetarea pe animale vii să fie, în continuare, esențială”.
„De-a lungul timpului tratamente importante au fost descoperite cu ajutorul cercetării pe animale; avem însă obligația să ne asigurăm că atunci când sunt folosite în scopul cercetării, ținem seama de toate cerințele bunăstării animalelor și că acestea sunt expuse cât mai puțin stresului traumatic. Nu în ultimul rând, sunt de acord că trebuie să depunem eforturi pentru a înlocui cât mai curând folosirea animalelor vii atunci când se efectuează experimente cu scopuri științifice”, a mai adăugat Cristian Buşoi.
Evenimentul “Understanding research involving animals and alternatives” a avut loc în contextul dezbaterilor de actualitate la nivel european pe această temă, în special pe marginea petiției “Stop Vivisection”, în care semnatarii cer Comisiei Europene să abroge directiva 2010/63/EU privind protecţia animalelor folosite în scopuri ştiinţifice şi să prezinte o nouă propunere care elimină experimentele pe animale.