Bolile ficatului reprezintă o problemă de sănătate publică. Se estimează că 15 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene sunt infectați cu virus hepatic de tip B și aproape opt milioane de cetățeni europeni suferă din cauza virusului hepatic de tip C. În fiecare an, în Uniunea Europeană, 170.000 de persoane mor din cauza cirozei hepatice și alte 47.000 din cauza cancerului de ficat. Îngrijorător este și faptul că, potrivit estimărilor, 116 de milioane de locuitori ai Europei pot dezvolta boli ale ficatului din cauza excesului de greutate.
În Parlamentul European a avut loc miercuri, 27 mai 2015, lansarea Friends of the Liver Group. Evenimentul a fost organizat de europarlamentarului PNL Cristian Bușoi, președinte al Friends of the Liver Group, în parteneriat cu Asociația Europeană pentru Studiul Ficatului (EASL) și Alianța Europeană pentru Sănătate Publică (EPHA). „Este o mare onoare că EASL a propus ca eu să fiu numit președinte al Friends of the Liver Group și sunt conștient de faptul că aceasta vine cu o mare responsabilitate. Ca președintele vă asigur că voi depune toate eforturile necesare pentru prevenirea și tratamentul bolilor de ficat, cu un accent special pe hepatită. În ciuda răspândirii rapide a bolilor hepatice încă nu s-a făcut suficient pentru stimularea și sporirea accesului pacienților la tratamente adecvate”, a declarat europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, președintele Friends of the Liver Group. Misiunea Grupului este să ajute societatea să dezvolte servicii eficiente de prevenire a infecțiilor cu HBV și HCV, să garanteze că programul Orizont 2020 asigură suficiente fonduri pentru cercetare, în scopul descoperirii unor tratamente inovatoare pentru bolile ficatului și, nu în ultimul rând, Grupul militează pentru ca toți cetățenii Uniunii Europene să aibă acces egal la tratamente și medicamente.”Prevenirea bolilor de ficat ar avea beneficii enorme asupra vieții și bunăstării cetățenilor și ar determina economii de miliarde de euro la bugetele alocate Sănătății și Asistenței Sociale ale statelor membre UE. Scopul nostru este să determinăm politicienii, medicii și nu în ultimul rând cetățenii să încurajeze și să adopte un stil de viață sănătos, care ar ajuta la diminuarea impactul pe care bolile infecțioase și în special hepatitele îl au asupra sănătății și vieții . Bolile de ficat afectează cetățeni de toate vârstele și din toate categoriile sociale. Cea mai expusă categorie de vârstă este, potrivit statisticilor, cea a tinerilor între 25 și 34 de ani. Alarmant este însă faptul că în ultimii ani s-a remarcat o creștere a numărului de copii expuși la risc, în special din cauza obezității infantile”, a declarat Cristian Bușoi, președinte al Friends of the Liver Group. Friends of the Liver Group a fost înființat pentru prima dată în Februarie 2013, sub președinția europarlamentarului Stephen Hughes, care s-a retras în iulie 2014.