Eurodeputatul PNL Cristian Buşoi a găzduit ieri o conferinţă în Parlamentul European, împreună cu Asociația Europeană pentru Studiul Ficatului (EASL), în cadrul căreia a fost lansat primul ghid de hepatologie din Europa, “HEPAMAP – Perspective pentru cercetarea afecţiunilor hepatice în Uniunea Europeană”.
“Mulți cetățeni ai Uniunii Europene sunt familiarizați acum cu ceea ce înseamnă hepatitele virale sau ciroza. Există însă o serie de alte boli ale ficatului despre care avem foarte puține informații. HEPAMAP ne ajută să ne ghidăm pentru a îmbunătății atât cercetarea asupra bolilor care afectează ficatul, cât și inițiativele politice, astfel încât aceste afecțiuni să poată fi ținute sub control”, a declarat Cristian Bușoi, președintele Grupului de Interes pentru afecțiuni hepatice.
Ghidul HEPAMAP identifică oportunități de reducere semnificativă a mortalității provocată de bolile hepatice și de prevenire a afecțiunilor ficatului în Uniunea Europeană, până la sfârșitului anului 2020, punând accent pe lupta cu bolile hepatice provocate de obezitate și exces de alcool, argumentând cu măsuri bazate pe rezultate.
“HEPAMAP subliniază nevoia unor cercetări suplimentare privind bolile ficatului prin programe de finanţare ca şi Horizon 2020 sau IMI 2 (Innovative Medicines Initiative 2), și propune soluţii decidenţilor politici prin care să determine populația să conștientizeze că boala ficatului are directă legătură atât cu stilul de viață, dar și cu alte boli precum cele cardiovasculare sau cancerul“, a mai subliniat eurodeputatul Cristian Buşoi.
În cadrul conferinței de lansare a ghidului HEPAMAP s-au purtat discuții despre bolile hepatice în general, în particular despre hepatitele virale, despre legăturile dintre diferite boli, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul sau obezitatea şi bolile hepatice, precum şi despre modalități de finanțare a programelor de cercetare pentru găsirea unor tratamente ale afecțiunilor hepatice.
Notă editorială:
Bolile hepatice sunt extrem de costisitoare din punct de vedere al suferinței umane, pierderea prematură a productivității, a practicii, precum și a vizitelor la spital. În anul 2013, 29 de milioane de cetățeni ai Uniunii Europene erau în evidențe ca suferind de o boală cronică la ficat. În anul 2013, ciroza a provocat, în Europa, moartea a aproximativ 170 de mii de persoane și, tot în Europa, cancerul la ficat a răpus aproximativ 47 de mii oameni. Prevenirea acestor boli nu doar că ar aduce beneficii enorme cetățenilor Uniunii Europene, ci ar ajuta statele membre UE să economisească miliarde de euro. Asociația Europeană pentru Studiul Ficatului (EASL) este o organizație a profesioniștilor în hepatologie, fondată în Geneva – Elveția. Congresul anual al EASL atrage anual peste 10,000 de participanți, fiind cel mai mare congres medical din lume, dedicat ficatului. EASL va aniversa 50 de ani în anul 2015.