Vedem cu toții că gripa provocată de coronavirus se propagă rapid. Probabil vom avea cazuri de îmbolnăviri și în România. Trebuie să fim calmi și să privim situația cu luciditate și responsabilitate. Ministerul Sănătății să ia măsurile necesare și să informeze opinia publică corect și la timp. Avem nevoie de o campanie de conștientizare a măsurilor preventive.
Politicienii trebuie să fie responsabili. Fac apel pe această cale către toți politicienii: Fiți responsabili, nu încercați să vă folosiți de această situație pentru a obține puncte de imagine! Este absolut necesar să nu introducem un sentiment de panică în populație. Haideți să adoptăm o atitudine responsabilă și să dăm dovadă de unitate.
Printre cele mai importante măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor:
1. Spălăm des mâinile!
2. Stăm acasă la primele semne de răceală sau viroză: febră, tuse, dureri musculare, oboseală, respirație dificilă!
3. Evităm să ne atingem fața cu mâinile fără să fim spălați pe ele!
Multă sănătate tuturor!