Eurodeputatul PNL, Cristian Bușoi, a participat ieri în cadrul Comisiei pentru Mediu, Sănătate publică şi Siguranţă alimentară a Parlamentului European, la schimbul de opinii cu Ministrul leton al sănătăţii, Guntis Belēvičs, unde în calitate de membru a solicitat preşedinţiei letone acţiuni concrete pentru deblocarea directivei privind transparenţa, precum şi o mai bună implicare în combaterea infestării cu virusul hepatic C.
„În ciuda faptului că tot în această sală președinția italiană a Consiliului European a promis eforturi pentru deblocarea Directivei privind transparența în ceea ce privește stabilirea prețului la medicamente, nu am văzut niciun rezultat concret. În calitate de raportor al grupului PPE pentru această Directivă, vă solicit ca președinția letonă să aibă acţiuni concrete pentru deblocarea ei. Directiva privind transparența, adoptată de Parlament, aduce un plus de claritate, termene de 60 zile pentru medicamentele originale și 30 de zile pentru cele generice, precum și obligația de a raporta periodic Comisiei Europene schimbările survenite. Dacă Directiva ar fi în vigoare, ar fi mult mai greu să existe situații ca cea din România, unde lista de medicamente compensate și gratuite nu a mai fost integral actualizată din 2008″, a declarat Cristian Bușoi.
Totodată, europarlamentarul PNL a solicitat președinției letone o mai bună implicare în combaterea hepatitei C. “Așa cum am arătat și în recenta dezbatere ce a avut ca temă accesul pacienților la medicamentele împotriva Hepatitei Virale C, accesul egal la tratamentele de ultimă generaţie încă reprezită o problemă reală pentru mulți pacienți din Uniunea Europeană. Respectând principiul subsidiarității în domeniul sănătății publice, care sunt priorităţile preşedinţiei letone pentru creșterea nivelului de schimb de informații și bune practici între statele membre în ceea ce privește accesul la medicamente?”, a solicitat răspuns Cristian Bușoi.
„Dacă ne referim strict la Hepatita C, dincolo de provocările care au legătură cu accesul la tratamentele inovative, doar puține dintre statele membre au pus în aplicare planuri pentru combaterea acestei boli, iar cele care au făcut acest lucru sunt, în general, statele care nu au resurse financiare limitate. Cum se gândeşte preşedinţia letonă să încurajeze statele membre să dezvolte planuri de acţiune privind combaterea HVC?.” a mai subliniat europarlamentarul.
În ceea ce privește VHC, este estimat că 170 milioane de persoane au infecție cronică și că 3 – 4 milioane de cazuri noi apar în fiecare an. În fazele incipiente ale infecţiei, aceasta este frecvent asimptomatică sau ușoară. Dintre pacienții infectați, între 50 – 80% dezvoltă mai târziu infecții cronice, ciroza(până la 50%) sau cancer hepatic (1% – 5%).