Suntem într-un război greu și care este încă la început. Punctul maxim al crizei încă nu a fost nici pe departe atins, conform specialiștilor.
Avem nevoie ca medicii să rămână sănătoși, în linia întâi a frontului, ca să poată să își facă meseria bine și să salzeve cât mai multe vieți. Personalul medical este subdimensionat, raportat la gravitatea aceste pandemii. Trebuie să avem grijă de ei, să îi protejăm. Este vital ca fiecare să contribuie la acest efort, respectând întru totul recomandările, distanțându-ne social, aplicând regulile de igienă.
În același timp, trebuie să avem grijă de industrie, de starea economiei și în special de fabricile de medicamente. Activitatea lor trebuie să se desfășoare normal. Lucrătorii din industria medicală trebuie apărați, pentru a-și putea desfășura activitatea. Este vital ca fabricile de medicamente să își continue activitatea și să producă medicamentele necesare pentru întreaga populație.
Avem nevoie în continuare să asigurăm cantitatea suficientă de medicamente pentru necesitățile românilor. Restricțiile privind medicamentele necesare în lupta cu coronavirusul trebuie menținute. În timp, vom putea da drumul la exportul de medicamente și aparatură medicală, care nu este de strictă necesitate în această luptă, dar numai și numai după ce există acoperit necesarul pentru pacienții din România.
Este cunoscut faptul că în România combinația dintre taxa clawback și politica celui mai mic preț introdusă de social – democrați a dus la dispariția medicamentelor de pe piață. Cel puțin 2.000 de medicamente s-au evaporat din farmacii, medicamente utilizate de peste 8 milioane de pacienți, care suferă de cancer, insuficiență cardiacă, astm, afecțiuni hematologice sau infecții. Avem nevoie de o schimbare de abordare. Industria locală de medicamente este a doua cea mai importantă industrie după cea de echipamente, contribuind cu 1,5% la PIB-ul României. Această industrie importantă pentru atât pentru economie, cât mai ales pentru sănătate și viață trebuie încurajată, nu lăsată să moară.
Este nevoie ca industria să asigure necesarul pentru pacienții din România, dar să aibă în același timp și suficiente resurse, ca să susțină angajați și investiții. Exportul paralel de medicamente, care aduce companiilor profit, a fost și rămâne un subiect sensibil, tocmai din cauza politicilor publice gândite populist, nu realist. Pacienții din România trebuie să aibă în permanență acces la molecule ieftine, care le sunt de ajutor, dar și la terapii de ultimă generație. Pentru a incuraja producția, companiile trebuie să aibă, la rândul lor, profit. Iar de cele mai multe ori, profitul vine din export. De aceea, atunci când va veni momentul ca România să exporte medicamente, trebuie să fim fermi, să punem pe primul loc pacientul român, iar după aceea să permitem firmelor să își desfășoare activitatea economică, pentru a-și asigura resursele necesare pentru a produce medicamente în continuare!