Am fost, de curând, într-o misiune în Liban, ca membru în Delegaţia Parlamentului European pentru Zona Mediteraneană. În cele două zile petrecute la Beirut am avut întâlniri cu ministrul de Externe, preşedintele Parlamentului libanez, şeful Forţelor Naţiunilor Unite în Liban, lideri politici, ambasadori şi Patriarhul maronit. Am înţeles cu această ocazie cât de greu se mişcă Europa în rezolvarea crizei imigranţilor. Numai în ultimii ani, în Liban, au ajuns 2 milioane de refugiaţi, care se adaugă unei populaţii de 4 milioane de locuitori, măcinaţi oricum de conflicte şi lipsuri. Abia după ce vezi o astfel de tabără înţelegi că Europa nu are politică externă. De neînţeles este, însă, cum interesele unor lideri sunt mai presus de soarta şi viaţa unor oameni; cum tot ele, interesele, au întreţinut şi întreţin în continuare un conflict ce are acum consecinţe directe asupra noastră, a tuturor. Decizia politică ce a stat la baza deschiderii graniţelor pentru imigranţi s-a dovedit a fi doar o bombă cu ceas. Fără lideri responsabili, hotărâţi şi fermi, cu instituţii anchilozate de birocraţie, cu o populaţie care îşi pierde încrederea în cei pe care i-a ales şi un segment tânăr, străin de valorile creştine, dar atras de extremism, UE seamănă mai degrabă cu un no man’s land, decât cu o forţă capabilă să-şi protejeze cetăţenii în faţa terorismului şi să rezolve criza refugiaţilor. Creşterea numărului tinerilor englezi, francezi, belgieni care aderă la ISIS este îngrijorătoare şi ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toţi liderii europeni.   Unii dintre liderii ţărilor UE cred că problema imgiranţilor poate fi rezolvată cu garduri de sârmă ghimpată şi cu ziduri, ministrul de externe al Uniunii Europene, Federica Mogherini, crede în lacrimi, alţi lideri europeni cred în puterea banilor pe care îi oferă ţărilor (UE sau non-UE) care primesc imigranţi sau pentru suplimentarea bugetului poliţiei europeane de coastă, Frontex. Nici banii şi nici compansiunea nu pot anula însă deciziile greşite. Nu mai este un secret pentru nimeni că odată ce Europa şi-a deschis porţile, printre mamele cu copii în braţe, care au fugit din calea bombelor şi a foametei, s-au strecurat şi extremişti. E drept că atentatele de la Paris şi Bruxelles au fost comise de cetăţeni ai Franţei, respectiv ai Belgiei, care făceau parte din comunităţi musulmane. Concluzia pe care o putem deprinde cu uşurinţă de aici este că ambele ţări, care au crezut şi militat pentru multiculturalism, au eşuat lamantabil în integrarea acestei comunităţi. O a doua concluzie este că UE nu este capabilă să ofere soluţii politice la pericolul terorismului. Soluţia durabilă pentru criza imigranţilor şi lupta impotriva terorismului este implicarea Uniunii Europene în restabilirea păcii în Siria şi în regiune. Numai aşa, toţi cei care au fugit din calea războiului, a distrugerii, a violenţelor şi a terorismului, se vor putea întoarce acasă