Situaţia dramatică a sutelor de mii de imigranţi care fug din calea războiului, a crimelor, a violenţei, a distrugerii din Siria, Libia, Irak, Eritreea sau Afganistan a devenit cea mai mare încercare la care este supusă Uniunea Europeană, astăzi.

 

După cum am mai afirmat, cred cu tărie că UE trebuie să fie deschisă în a găsi soluţii pentru a îi ajuta pe aceşti semeni ai noştri, iar România trebuie să fie solidară cu partenerii noştri europeni.

 

Nu trebuie să acceptăm cote obligatorii, nu trebuie să se dicteze României câţi refugiaţi trebuie să primeasca, dar benevol, în condiţiile în care putem rezonabil să îi ajutăm pe aceşti oameni, trebuie să fim parte a soluţiei europene.

 

Nu doar capacitatea economică a fiecărei ţări de a primi un număr limitat de imigranţi trebuie să aibă în vedere Consiliul European, ci şi realitatea privind siguranţa asupra sănătăţii populaţiei unde urmează să se integreze aceştia. Impactul asupra sănătăţii a fost un aspect, din păcate neglijat în dezbaterea publică de până acum.

 

Dezbaterile asupra primirii şi a găzduirii în campusuri, dar şi a integrării în mijlocul populaţiei active a imigranţilor trebuie să plece de la realitatea fiecărei ţări în parte. Susţin o abordare echilibrată, cu argumente pro şi contra pentru a elimina pe rând toate riscurile pe care le presupune preluarea într-o singură etapă a unui număr mare de oameni care provin din zone de război, unele cu potenţial epidemiologic.

În România ultimilor ani, există o predispoziţie a părinţilor de a nu-şi mai vaccina copiii împotriva unor boli care au dispărut de pe teritoriul ţării noastre. Eradicarea unor boli contagioase grave, precum poliomielita sau difteria (ultimul caz s-a înregistrat în 1996) au determinat populaţia tânără a României să aibă o abordare mult mai relaxată asupra acestui subiect. Iar acest lucru a condus la o scădere cu aproape 15 la sută a persoanelor vaccinate în 2014 faţă de anul 2000. La scăderea procentului au contribuit, desigur, şi campaniile contra vaccinării care se fac, în special, în mediul online, pe fondul lipsei unei strategii coerente de informare din partea Ministerului Sănătăţii. 

 

“Potrivit OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), în 2014, în România, doar 84 la sută din populaţie era vaccinată împotriva virusului poliomielitei, virus prezent în ţările de unde provin imigranţii, procent în scădere faţă de ceea ce avea România în 2000, respectiv de 98% şi în scădere chiar şi faţă de recomandarea OMS, 95 la sută.”

 

În urmă cu doar o săptămână, comisarul European pentru sănătate care ne-a vizitat, Vytenis Andriukaitis, a solicitat Ministerului Sănătăţii să ia măsuri de siguranţă, astfel încât toţi copiii să fie vaccinaţi împotriva bolilor care, cu uşurinţă, pot fi prevenite prin vaccinare. El a făcut aceste afirmaţii în contextul celor două cazuri de poliomielită din Ucraina, dar cu siguranţă că declaraţiile sunt valabile şi în cazul evoluţiei valului de imigranţi din Europa. Criza refugiaţilor ridică şi ea întrebări referitoare la problemele legate de vaccinare, a spus comisarul European pentru sănătate.

Desigur că o populaţie precum cea a României, care pare din ce în ce mai reticentă la ideea imunizării, care nu are acces la informaţii – din surse oficiale – cu privire la beneficiile vaccinării, este mai expusă bolilor infecţioase care pot fi cu uşurinţă prevenite prin vaccin. Aceasta problemă ar trebui privită cu mai puţină emoţie şi mai mult pragmatism. Viruşii nu ţin cont nici de graniţe, nici de garduri de sârmă. Iar riscul răspândirii lor în contextul actualei crize este o temă cât se poate de serioasă.

 

În perspectiva intrării în România a cel puţin 1700 de persoane care vin din zone cu risc de poliomielită, cum este şi cazul Siriei, un control asupra acestui fenomen, înseamnă în primul rând pregătirea autorităţilor din punct de vedere medical, pentru a împiedica orice formă de îmbolnăvire atât a celor care migrează, cât şi a populaţiei care-i primeşte.

 

Ceea ce îmi doresc este ca României să nu i se impună un număr de imigranţi mult peste capacitatea ei de a de control, în conformitate cu toate criteriile de siguranţă. Îmi doresc şi sper ca autorităţile noastre să-şi ia măsuri de siguranţă pentru a-i verifica pe imigranţi din punct de vedere medical, astfel încât aceştia să fie vaccinaţi la timp. Nu va fi deloc simplu să ne organizăm în felul acesta, aşa cum nu va fi simplă integrarea pe termen mediu şi lung a imigranţilor în viaţa socială şi pe piaţa muncii.