Delegațiile ITRE și INTA din Parlamentul European, în vizită la Standford, una dintre cele mai prestigioase universități americane. O ocazie excelentă pentru discuții extrem de interesante și productive pe subiecte de actualitate.
Am avut un dialog foarte interesant despre securitatea cibernetică cu Andrew Grotto, fost senior director pentru securitate cibernetică la Casa Albă în timpul administrațiilor Obama și Trump. Am învățat multe și am fost inspirați de expertiza sa.
De asemenea, am avut privilegiul de a aborda subiectul inteligenței artificiale într-o discuție cu Rishi Bommasani, autorul unui studiu apreciat la nivel internațional despre indexul de transparență al principalelor aplicații de inteligență artificială din lume.
Această vizită ne-a oferit o perspectivă unică asupra unor teme esențiale în domeniul tehnologiei și ne-a încurajat să continuăm să căutăm soluții pentru provocările viitorului.
Mulțumim Standford pentru ospitalitate!