Mă bucură fiecare dialog argumentat dintre factorii de decizie din Sănătate și industria medicală, mediul academic și asociațiile de pacienți, în care se dezbat și se caută cele mai bune caută soluții pentru pacienți.
Am fost onorat să moderez astăzi dezbaterea privind evaluarea tehnologiilor medicale (HTA), în care am discutat despre oportunitățile și provocările pe care le avem de înfruntat. În Europa, pacienții așteaptă ăn medie între două și șase luni, iar în România acest termen se prelungește până la 2 ani și jumătate, ceea ce înseamnă că pacienții noștri au ultimii acces la tratamente de ultimă generație.
Principalele cauze ale întârzierilor sunt timpul de așteptare până la depunerea dosarului de rambursare, procesul birocratic, un susten HTA restrictiv față de inovație și o echipă subdimensionată care face față cu greu și cu mult efort dosarelor depuse de companiile farmaceutice.
Comisia și-a adoptat inițiativa de revizuire a legislației privind HTA la 31 ianuarie 2018, cu scopul de a consolida cooperarea la nivelul UE între statele membre pentru evaluarea tehnologiilor medicale. Am discutat-o în Parlament în detaliu în 2018 și 2019. Eu însumi am fost raportor în două comisii de avizare, atât în ITRE, cât și în IMCO, și, de asemenea, foarte implicat în discuțiile din ENVI.
În calitate de raportor al IMCO, am solicitat: creșterea nivelului de acces la terapii inovatoare și asigurarea unei mai bune funcționări a pieței interne pentru ca pacienții să aibă acces la egal la tratamente inovatoare. Dezvoltatorii de tehnologii medicale ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita o actualizare a evaluării clinice în cazul în care devin disponibile dovezi suplimentare din practica clinică, chiar dacă o astfel de cerință nu a fost specificată în evaluarea clinică comună inițială. Metodologia, deși este să fie consecventă, ar trebui să aibă și un nivel de flexibilitate, care să permită o evaluare echitabilă și adecvată a anumitor terapii care urmează în prezent căi inovatoare de dezvoltare clinică sau care, dimpotrivă, au limitări.