O mobilizare de breaslă excepţională, adăugată unor nemulţumiri profunde, ce durează de ani de zile, a adus zilele acestea cadrele medicale aproape de o grevă generală. De această dată, sursa nemulţumirii a fost recenta decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia orice plată suplimentară acordată medicilor de către pacienţiva intra în categoria şpăgii şi va fi pedepsită ca atare.

 

Despre consecinţele acestei decizii şi modul în care influenţează relaţia medic pacient am scris şi în ultimul meu articol de pe blog. Pe fondul acestei decizii şi, mai ales, al unei salarizări dezastruoase, decizia firească a multora dintre medici ar fi fost (şi încă este) să iasă din sistemul medical de stat românesc. Spuneam, de asemenea, că situaţia generală a sistemului medical va deveni din ce în ce mai proastă, în absenţa unor alte măsuri.

 

Nu există vreun dubiu: medicii sunt îndreptăţiţi să primească mult mai mult decât cei 25% promişi de Guvern, dar ca întotdeauna este nevoie de resurse. Fără bani la buget, este imposibil. Mai mult, deja celelalte categorii sociale au anunţat că solicită guvernului majorări similare (vezi, de pildă, reacţia Fundaţiei Spiru Haret care a ameninţat cu proteste). Aşa că, în perioada următoare, este de aşteptat un val de revendicări, din ce în ce mai vocale şi agresive, pentru creşterea salariilor. Dacă s-a putut pentru medici, de ce nu se poate şi pentru noi, vor spune în cor protestarii.Şi e foarte probabil că Executivul se va conforma dorinţelor din stradă, pentru a nu rata vreo măsură populistă sau vreun vot.

 

“Însă, problema majoră a majorării salariale anunţate de guvern constă în aceea că România va pierde, în foarte scurt timp, orice urmă de stabilitate fiscală, fără ca măsurile luate să mulţumească semnificativ pe cineva.”

 

Totuşi, în România salariile bugetarilor, deşi mici, au crescut semnificativ în ultimii ani. De pildă, salariile înalţilor demnitari şi miniştrii au fost deja crescute în medie cu 250%, în luna august, iar până în anul 2017 Guvernul a anunţat că vrea să majoreze cu 70% salariile din administraţia publică. Pentru a pune în context ameninţarea ce planează asupra României, în Grecia salariile bugetarilor au crescut între 2000 şi 2007 cu 50%, fiind, din acest punct de vedere, campioana zonei euro. Cu alte cuvinte, ţara se îndreptă vertiginos spre o apocalipsă fiscală, ca urmare a măsurilor aberante luate de Guvernul Ponta.

 

În aceste condiţii, relaxarea anunţată prin noul Cod Fiscal, o măsură mai mult decât binevenită, va fi compromisă de la bun început şi îi îndreptăţeşte pe cei care au criticat iresposabilitatea Guvernului. Chiar dacă iresponsabilitatea se vădeşte abia acum, când s-a trecut agresiv la acest populism salarial.

 

Cu toate astea, e clar că medicii la fel ca şi celelalte categorii sociale trebuie remuneraţi mai bine. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de resposabilitate şi inteligenţă economică. Un decret guvernamental cu o creştere de 25% nu va rezolva problema, ci doar va amâna dezastrul şi va hrăni resentimente sociale, alimentând conflicte. Plus că, din punct de vedere tehnic, rectificarea bugetară de urgenţă nu este suficientă pentru a majora salariile, ci trebuie schimbate actele normative care stabilesc tarifele şi condiţiile de contractare a serviciilor medicale ale spitalelor. Motivul este simplu: salariile medicilor şi ale personalului medical nu sunt plătite de către Ministerul Sănătăţii, ci de către spitale.

Cred că sistemul medical trebuie, în primul rând, reformat din temelii, astfel încât frauda şi ineficienţa să dispară, iar remuneraţia să fie proporţională cu eficienţa. Proiectul cardului electronic de sănătate, amânat până acum de 6 (şase) ori de Executiv, trebuie implementat cât mai rapid, ca soluţie eficientă de eliminare a fraudelor din sistem. Rata de colectare a contribuţiilor la asigurările de sănătate trebuie să crească (în ciuda faptului că avem una dintre cele mai mici cote, la nivel european, rata de colectare este extrem de scăzută). Medicii şi personalul medical trebuie plătiţi în funcţie de calitatea actului medical prestat, astfel încât performanţa să fie răsplătită, iar incompetenţa sancţionată. Fără măsuri prin care actul medical să fie aşezat pe nişte baze responsabile financiar, fără dispariţia clientelismului şi a intereselor meschine, nicio măsură de majorare nu va rezolva problemele.

 

De aceea, dezbaterea publică asupra salarizării trebuie să continue cu soluţii testate, iar guvernul trebuie oprit să arunce ţara într-un instabilitate economică şi bugetară.