Hepatitele virale, în general, și Hepatita C, în special, trebuie recunoscute drept o prioritate în domeniul sănătății publice. Este ideea pe care am susținut-o și astăzi la Summitul VHC, care are loc în Parlamentul European. Ca membru al Parlamentului European și co-președinte al Grupului Friends of the Liver am făcut de-a lungul anilor multe demersuri pentru a pune Hepatita C pe agenda de priorități a UE, de la declarații scrise pentru creșterea gradului de conștientizare, până la rezoluții în Parlamentul European.
Cu toții știm bine că natura progresivă a hepatitelor determină nu numai complicații serioase, uneori chiar mortale, ci și costuri suplimentare, care împovărează bugetul. Tocmai de aceea, statele membre UE și România, în special, pentru că se află pe locul 1 în Europa la incidența bolii, trebuie să trataze Hepatita C cu maximă prioritate.