Am învățat ceva din criza COVID-19? Ce trebuie să schimbăm în lanțurile de aprovizionare pentru a evita lipsa medicamentelor? Sunt întrebări la care am răspuns astăzi la Health Care Summit 2020, organizat de Politico Europe, unde am fost invitat ca președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European și responsabil al Programului de Sănătate al UE.
Pandemia de COVID-19 ne-a arătat clar că trebuie să investim mai mult în sistemele sanitare și în pregătirea pentru crize. Noul Program de Sănătate al UE, cu un buget record, 5,1 miliarde de euro, reprezintă însă garanția că pe viitor vom fi mai bine pregătiți. Că vom avea suficiente stocuri de medicamente, de vaccinuri, de dispozitive medicale, că medicii vor fi mai bine pregătiți pentru a face față presiunii uriașe din timpul unei crize sanitare, ca pacienții vor fi mai bine informați.
Criza medicamentlor cu care ne confruntăm astăzi nu doar în România, ci în întreaga Europă, are printre principalele motive o cerere neașteptat de mare de pe o singură piață. Iar această problemă întărește nevoia urgentă de a dezvolta unități de producție în UE și a întări capacitatea celor existente. O altă soluție la îndemână pe care o avem este revizuirea protocoalelor Agenției Europene a Medicamentelor (EMA) și accelerarea aprobărilor studiilor clinice în statele membre în timpul crizelor de sănătate publică. Nu în ultimul rând, avem nevoie de cercetare pentru a descoperi noi medicamente.
Fac un apel la guvernele statelor membre și la industria farmaceutică să investească mai mult în inovare, esențială dacă vrem să câștigăm lupta împotriva cancerului, dacă vrem antibiotice noi sau vaccinuri eficiente și sigure pentru evitarea unor viitoare epidemii.