Onorat să particip la întâlnirea CECOG 4.0 (Central European Cooperative Oncology Group) din Varșovia, inițiativa unor eminenți specialiști în domeniul oncologiei, în frunte cu prof. Christof Zielinki din Viena. Scopul evenimentul este să identificăm soluții pragmatice atât pentru îmbunătățirea îngrijirilor de sănătate în cancer, cât și pentru optimizarea costurilor terapiilor în țările Central și Est europene. Ca vicepreședinte al Comisiei de Sănătate din Parlamentul European am afirmat determinarea Parlamentului de a face din lupta împotriva cancerului o prioritate în următorii 5 ani și construirea unui plan european de luptă împotriva acestei crunte maladii. Acest plan, care va deveni curând realitate, va porni de la prevenție, cunoscut fiind faptul că până la 40% dintre cancere pot fi prevenite, și va merge până la dezvoltarea unor instrumente legislative de finanțare și politici publice. Alte aspecte la fel de importante care vor fi incluse în strategia europeană sunt diagnosticarea din timp a bolii și îngijirea post tratament. Evenimentul de la Varșovia vine după alte trei la fel de importante, care au avut loc la Viena, Zagreb și București.