Ambalarea medicamentelor și a alimentelor de pe piața europeană a fost tema principală de discuție la evenimentul organizat de EPPA (European Paper Packaging Alliance), la care am fost invitat în calitate de președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European.
Propunerile pe care noi, în comisia ITRE, le-am făcut în acest sens încurajează flexibilitatea pentru operatorii economici în alocarea de materiale reciclate în funcție de disponibilitatea și fezabilitatea tehnică, fără a stabili o țintă strictă per unitate de ambalaj. ITRE a adoptat, de asemenea, și un articol privind înființarea unui Forum privind ambalajele din care am solicitat să facă parte experți în domeniu.
Vă reamintesc că, în toamna anului trecut, Comisia Europeană a lansat propunerea de revizuire a legislației UE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje.
În opinia mea, propunerea are multe ținte nerealiste, anumite prevederi legate de reutilizare vor duce la creșterea consumului de apă și electricitate. Impactul pe industria ambalajelor din hârtie este unul negativ și trebuie să găsim in Comisia ENVI și în negocierile ulterioare cu Consiliul un echilibru mai bun între protecția mediului și impactul asupra economiei și locurilor de muncă.