Europarlamentarul liberal, Cristian Buşoi, îi cere liderului PD-L, Emil Boc, să-şi ceară scuze public europarlamentarilor italieni, pentru acţiunea Elenei Băsescu şi a Monicăi Ridzi, care şi-au pus amprentele pe căsuţele poştale ale acestora, pe când se aflau la Şcoala de vară PD-L de la Bruxelles. El a catalogat acţiunea drept una penibilă. Buşoi susţine că parlamentarilor europeni din Italia au susţinut, de fapt, rezoluţia prin care Parlamentul European a condamnat acţiunea guvernului italian de amprentare a romilor. Tot astăzi, liberalii au anunţat şi lansarea unei campanii informative despre votul uninominal. Campania are ca scop mobilizarea la urne a cetăţenilor din sectorul 5 al Capitalei. Alina Gheorghiu, coordonator de zonă al organizaţiei PNL-sector 5, împreună cu o echipă de voluntari, vor împărţi locuitorilor din acest sector 10 mii de ghiduri de informare şi ştampile simbolice.
Sursa: Realitatea TV