Onorat să particip la evenimentul European Parliament of Enterprises. O experiență impresionantă într-o sală de plen a Parlamentului European, unde antreprenorii s-au unit pentru a aduce în discuție problemele actuale ale societății, de la tranziția energetică și costurile ridicate ale energiei, până la necesitatea investițiilor și sprijinul pentru IMM-urile din toată Europa. Am exprimat cu fermitate convingerea mea că avem nevoie de o tranziție energetică echilibrată. DA! Suntem hotărâți să eliminăm emisiile de CO2 care contribuie la încălzirea globală, dar avem nevoie de soluții inovatoare, care să facă întreprinderile europene mai competitive. Așa vom elimina dependența de țările din afara UE și vom crea locuri de muncă bune și sigure.