Le mulțumesc tuturor celor care au participat astăzi la evenimentul “Oportunități ale Planului European de Cancer, care pot fi implementate în România”, pe care am avut plăcerea să îl moderez.
Pentru pacienții de cancer din România, pentru cei care îi tratează și îi îngrijesc este esențial să știe că nu sunt singuri și că lupta împotriva cancerului va rămâne o prioritate la nivel european, indiferent de crizele de sănătate pe care le traversăm. Îi asigur de acest lucru din calitatea mea de președinte al Intergrupului de Luptă Împotriva Cancerului din Parlamentul European și de responsabil al Programului de Sănătate al UE, pentru care am reușit să obțin cel mai mare buget din istoria UE, 5,3 miliarde euro (prețuri curente), cu sprijinul colegilor din Parlament și în special al #EPPGroup, cel mai important apărător al luptei împotriva cancerului.
Este important să știm că avem câteva arme esențiale de luptă cu această maladie: prevenția, diagnosticarea timpurie și cercetarea. 40% dintre tipurile de cancer care există pot fi prevenite, iar depistate la timp, acestea pot fi tratate cu succe, datorită terapiilor și aparaturii de ultimă generație.
Da, în România mai sunt multe de făcut pentru pacienții care suferă de cancer și pentru profesioniștii, care le sunt alături. Da, încă pierdem mult prea mulți apropiați din cauza acestei boli, care nu ține cont nici de vârstă și nici de statut. Da, avem nevoie să actualizăm Planul Național de Control al Cancerului, să investim mai mult în aparatură și să vorbim mai ferm despre importanța campaniilor de screening pentru toate tipurile de cancer. Dar, pentru aceste probleme există și soluții, pe care trebuie să le luăm serios în seamă.
La nivelul UE avem instrumente importante cu care să acționăm rapid împotriva cancerului: Planul european pentru cancer, Misiunea Horizon Europe Cancer și EU4Health, un Program la care am lucrat cu mult drag și multă ambiție pentru ca înțeleg pe deplin nevoile pacienților. EU4Health este cheia pentru prevenirea bolii și îmbunătățirea accesului la screening, tratament și îngrijire, inclusiv îngrijiri paliative pentru cancer pacienți.
Toate detaliile despre discuțiile de astăzi, despre bugetele pe care le avem și cum vor fi ele distribuite le găsiți aici: https://www.facebook.com/100044454458784/posts/406346554190490/?d=n
Mulțumiri pentru participarea la eveniment:
Alina Culcea, Președintele ARPIM
Cristian Hotoboc, Președintele PALMED Dr. Adrian Udrea, PALMED
Prof. Dr. Christine Chomienne, Vicepreședintele Boardului Misiunii de Luptă Împotriva Cancerului – Horizon Europe
Adrian Peres, Președintele EU4Health Task Force
Matthias Schuppe, Liderul Echipei de coordonare a Planului European de Luptă Împotriva Cancerului
Dr. Ralf Herold, ofițer științific principal în Task Force Regulatory Science and Innovation, Agenția Europeană pentru Medicamente
Ilaria Giannico, Secretar General of al Uniunii Europene pentru Spitale Private.