La Congresul Partidului Popular European (PPE) de la Rotterdam, am votat o rezoluție pentru susținerea aderării României, Bulgariei și Croației la Spațiul Schengen.
Împreună cu colegii mei, am obținut din partea Congresului votarea unui amendament al #PNL, care menționează explicit că România, Croația și Bulgaria îndeplinesc toate condițiile pentru a adera la Schengen.
Îndeplinim toate criteriile tehnice, încă de câțiva ani. Am dovedit că știm să securizăm granițele, avem echipament modern, iar structurile de frontieră sunt profesioniste. Am demonstrat pe întreaga perioadă a crizei refugiaților ucraineni că putem face față provocărilor multiple. Am fost ospitalieri, dar, în același timp, am respectat prevederile internaționale și ca primă țară de frontieră a UE ne-am făcut datoria.
Avem tot dreptul să ne bucurăm de toate beneficiile aparteneței la UE.
Așteptăm ca rezoluția votată astăzi să devină și reglememtare a UE, iar România să facă parte din Schengen!
România, Bulgaria, Croația trebuie să fie parte a Schengen!