Reuniune la nivel înalt, la Washington, organizată de reprezentanții Digital Europe și cei ai Consiliului Atlantic (Atlantic Council), la care am participat în calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European.
La evenimentul moderat de Fran Burwell, reprezenant al Consiliului Atlantic , au luat parte ambasadorul UE Stavros Lambrinidis și directorul general al Digital Europe, Cecilia Bonefeld-Dahl.
Am discutat despre Consiliul pentru Comerț și Tehnologie (TTC) – mijloc de cooperare consolidată între UE și SUA – și rolul acestuia. TTC are directă legătură cu multe politici din domeniul Comisiei ITRE: inteligența artificială, datele, tehnologiile emergente, inovația tehnologică, Programul Orizont Europa și securitatea cibernetică.
UE și SUA și-au exprimat deja intenția de a contura o politică comercială dinamică, de a dezvolta relații comerciale și de investiții bilaterale, de a consolida cooperarea globală în ceea ce privește lanțurile tehnologice, digitale și de aprovizionare.
În baza acestui angajament pe care ni l-am asumat trebuie să ne concentrăm pe reducerea barierelor comerciale, dezvoltarea de standarde și abordări de reglementare compatibile pentru noile tehnologii, asigurarea securității lanțului de aprovizionare critic și nu în ultimul rând pe consolidarea colaborării în cercetare și promovarea inovării și a concurenței loiale.