Ziua Unirii Principatelor Române reprezintă un eveniment major în istoria noastră, care a pus bazele pentru realizarea României. Un moment în care înțelepciunea înaintașilor noștri, curajul acestora, diplomația s-au împletit și au dus la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor atât în Moldova, cât și în Țara Românească. Cu ajutorul marilor puteri occidentale, și în special al Franței, s-a putut îndeplini voința românilor din cele două cele Principate.
Au trecut 165 de ani de atunci, dar învățămintele acelor zile sunt extrem de actuale și azi. Românii uniți, acționând împreună cu Occidentul, pot să progreseze și își pot atinge obiectivele.
Astăzi suntem o țară sigură, independentă, suverană, avem cele mai puternice garanții de securitate, datorita apartenenței la NATO, facem parte din UE și beneficiem de o piață comună, de dreptul de a circula liberi, putem să folosim fonduri europene. Toate acestea ne oferă oportunitatea de a ne dezvolta pe mai departe și a duce un trai mai bun.
Ca și atunci, în 1859, și acum avem un parteneriat puternic cu Occidentul, parteneriat pe care trebuie să îl continuăm.