Cristian Bușoi: Pierderea EMA este urmarea unui lobby prost și a unui dosar superficial. România nu este privită bine în UE, deși are atuuri
Cristian Bușoi: Pacienții din România trebuie să aibă din nou acces rapid la terapiile fără interferon pentru Hepatita C. 660.000 de români sunt infectați cu VHC
Eurodeputalul PNL Cristian Bușoi, președinte al MEP Friends of the Liver Group a găzduit în Parlamentul European evenimentul “Provocările Hepatitei C în Europa Centrală și de Est. Riscuri, acces la screening, diagnostic și tratament.” Dezbaterea a fost organizată în colaborare cu Asociația Europeană de Studii ale Ficatului (EASL), Asociația Europeană a Pacienților care suferă de boli ale ficatului (ELPA) și Alianța Europeană pentru Sănătate Publică (EPHA). Pe lista participanților s-au numărat renumiți medici, cercetători și profesori universitari din Polonia, Bulgaria și Lituania, Grecia, iar România a fost reprezentaă de prof. univ. dr. Adrian Streinu – Cercel, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale şi manager al Institutului de boli infecţioase „Matei Balş” și de Corina Pop, secretar general în Ministerul Sănătății.