Cine a avut ghinionul să facă o calătorie în ultimele luni a devenit victima unor reguli birocratice stupide, care impun controale fără sens şi care mânâncă timpul oamenilor, mai ales pe aeroport, fără să ajute real la prevenirea vreunui pericol.
Ministerul Afacerilor Interne a produs o mineriadă birocratică după adoptarea fără simţ critic şi fără logică de funcţionalitate a regulilor de securitate europene implementate după atentatele din UE.
Noile reguli MAI privind faptul că toţi călătorii, inclusiv românii care locuiesc în ţară, trebuie verificaţi, atât la ieşirea cât şi la intrarea în ţară, nu produc decât încurcături şi aglomeraţie şi nu au nicio logică practică pentru că dacă un cetăţean român rezident în ţară este suspect de terorism atunci acest lucru trebuie verificat şi ştiut cu mult timp înainte, nicidecum la momentul când revine (!) în ţară. Raţionamentul este valabil şi pentru cei care părăsesc România şi despre care se presupune că autorităţile ar fi trebuit să-i verifice cu atenţie în interiorul ţării.
Solicit respectuos și ferm domnului ministru Tobă și MAI să revadă regulile de siguranţă legate de controlul la frontieră şi să adapteze normele de siguranţă la logica şi pratica funcţională, nu să preia mot-a-mot norme birocratice care nu fac sens pentru cetăţenii României.
Călătoresc foarte des în Uniunea Europeană și mai ales la Bruxelles și nici măcar în Capitala Belgiei, lovită de atentate, nu există această regulă stupidă, iar cetățenii europeni nu sunt umiliți să stea zeci de minute la cozi, așa cum sunt umiliți românii la frontierele țării noastre.
Amintesc faptul că obiectivul acestor reglementări este siguranţa cetăţenilor şi este firesc să existe o aplicare exigentă care chiar să aducă informaţii autorităţilor şi care să protejeze real cetăţenii. Nu este însă nevoie de reguli fără sens al căror scop este să arate că autorităţile bifează căsuţe cu prevederi din legislaţia europeană, dar pe care nu o înţeleg nici în literă, nici în spirit.
Cristian Bușoi
Prim-vicepreședinte PNL