Viitorul rețelelor de gaz: decarbonizarea și sistemul integrat de energie, un eveniment ENTSOG, la care am participat împreună cu comisarul european pentru Energie, Kadri Simson. Misiunea ENTSOG este să faciliteze și să consolideze cooperarea dintre operatorii naționali de gaze din Europa, să stimuleze comerțul transfrontalier și să sprijine evoluția tehnologică a rețelei paneuropene de gaze naturale.
Integrarea sistemului energetic și strategia privind utilizarea hidrogenului și a biogazului pentru producerea de energie sunt misiuni importante pe care le avem la Comisia ITRE pe care o conduc în Parlamentul European.
Fiecare dezbatere pe această temă ne aduce mai aproape de o soluție eficientă și sigură pentru a îndeplini obiectivul de decarbonizare a UE, fără să punem în pericol independența energetică a Uniunii și fără costuri sociale și economice prea mari în perioada de tranziție și imediat după.
Nu trebuie să uităm că avem deja în UE o bază bine pusă la punct care poate asigura, cu investiții eficiente, o tranziție sigură de la cărbune, la gaz și mai apoi la hidrogen. Iar acum avem si fonduri care să ne permită să dezvoltăm această infrastructură. Next Generation EU și Fondul pentru Tranziția Justă sunt două instrumente dintre financiare care ne vor ajuta nu doar să ne restabilim economiile, ci și să investim în cercetare și inovare pentru a rămâne competitivi și a ne îndeplini în același timp și obiectivele de mediu.