Acțiune pentru Sănătate acum! Este mesajul pe care l-am transmis în urmă cu puțin timp la World Health Summit, unul dintre cele mai importante evenimente pentru Sănătate la nivel mondial.
Pentru a face face sistemele de Sănătate din UE mai puternice, avem astăzi la îndemână instrumente fără precedent: Programul de Cercetare Horizon Europe, cu un buget (propus) record, de 100 de miliarde de euro, Programul EU4Health, cu un buget de cel puțin 1,7 milarde de euro, pe care sperăm să îl suplimentăm după negocierile cu Consiliul și, special pentru România, Programul Operațional pentru Sănătate (POS), cu un buget de 4,7 miliarde de euro, finanțat prin Bugetul Multianual al UE și Mecanismul Next Generation EU. Aceste Programe vor ajuta cercetarea, inovarea, modernizarea infrastructurii de sănătate, ne vor permite să relocăm industria de Sănătate în Europa și, la fel de important, vor ajuta la digitalizarea sistemului. Vor face ca informațiile să circule mai repede și în deplină siguranță. Îi vor ajuta pe pacienți să își monitorizeze singuri starea de sănătate, iar pe medici să lucreze împreună mai bine, chiar dacă se află la mii de kilometri distanță.
Viitorul telemedicinei trebuie să înceapă astăzi și am încredere că dacă lucrăm împreună vom reuși să creăm un viitor mai bun pentru Sănătate în UE: noi, eurodeputații, care avem responsabilitatea legiferării, alături de specialiști din toate domeniile Sănătății, de cercetători, de academicieni și avându-i întotdeauna alături pe pacienți.