Zilele Cercetării și Inovației (R&I) în UE au fost anul acesta prilej pentru lansarea strategiei Orizont Europa 2025-2027. Traversăm o perioadă de mari provocări: redresarea după pandemia COVID19, explozia prețurilor la energie, războiul din Ucraina și atingerea țintelor pentru lupta împotriva schimbărilor climatice. În comisia ITRE pe care o conduc în Parlamentul European lucrăm pe mai multe paliere, care să ajute cetățenii și companiile să traverseze cu bine această perioadă dificilă. Toate discuțiile pe care le-am avut în ultima perioadă cu profesori, experți, decidenți, lideri ai unor importante companii internaționale au avut un punct comun: nevoia de inovație și de investiții în cercetare. Mulțumesc comisarului european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel, pentru invitația la evenimentul Zilele Cercetării și Inovării și o asigur de tot sprijinul meu pentru măsurile bune care să ajute Uniunea Europeană.
